Ana are mere. Nu știu pe nimeni care să fi contrazis încă această propoziție.
Cristina Manea iubește caii. Nici această afirmație nu poate fi contrazisă!
Numai că viața i-a cerut să aștepte destul de mult până când această iubire avea să se materializeze. Când era mică a visat să meargă la clubul Steaua să practice călăria. A primit un refuz. Ani mai târziu, când o geană a căzut pe obrazul Alexandrei, fiica ei, și i-a cerut să-și pună o dorință, aceasta a zis că vrea să stea la curte și să aibă un cal.
Curios lucru, nu, cum viața capricioasă și imprevizibilă cum e ea, ne pune uneori în fața descoperirii că și copiii noștri visează visele noastre?
Acesta a fost semnalul pentru Cristina că venise timpul ca visul ei să prindă aripi. Și pinteni și urechi și privirea blândă a animalului ei preferat.
M-am îndrăgostit fără scăpare!
N-a mai durat mult și după o jumătate de an de căutări, cercetări și decizii a adus primii cai frizieni în România.
”M-am îndrăgostit fără scăpare de această rasă de cai cuminți și splendizi, ușor de dresat, potrivită atât pentru competiții cât și pentru agrement.
Și cum să nu-i iubești când apariția lor mândră și elegantă, în care grația se împletește cu puterea, te face să mulțumești cerului că exiști și că poți să te bucuri de atâta frumusețe! povestește cu ochii umezi de bucurie Cristina Manea.
Ce învață copiii practicând echitația?
Diciplină, fermitate, hotărîre și capacitatea de a lua decizii rapide în primul rând.
Apoi, postură, spate drept cu mușchi bine formați, articulații sănătoase și puternice. Și totul atât de interactiv și de elegant! De exemplu, dacă un copil, călare fiind, s-a dezechilibrat sau stă prea mult aplecat în stânga ori dreapta, calul se oprește. Mergi corect, pornește, iar dacă nu se oprește iar.
Copilul și calul trebuie să fie o singură persoană pentru ca acest lucru să funcționeze exact așa cum trebuie – răspunde Cristina Manea trecând în revistă lista avantajelor ce se dobândesc ca urmare a practicării echitației de către copii și continuă:
Pe lângă aceste beneficii se adaugă o sănătoasă încredere în sine și în propriile puteri, pentru că știți ceva? Dacă, fie și pentru câteva momente, calul va sesiza că ceva nu e în regulă cu tine, îți va oglindi imediat starea de spirit. Pentru a avea un partener perfect în calul pe care îl călărești, trebuie ca și tu la rândul tău să funcționezi perfect, să te pui în ordine pe dinăuntru, cum s-ar spune! Trebuie să fii ferm, să mergi drept și apăsat, să-i dai comenzi scurte, la obiect.
Așa se clădește, prin practicarea echitației, una dintre cele mai nobile și mai de dorit trăsături de caracter și anume responsabilitatea. Care se împletește cu calmul și luciditatea, trăsături ce asigură copilului o personalitate puternică, capabilă să facă față oricăror provocări.
Apoi vorbim de calități superioare de comunicare. Cum se dobândesc ele? – mă veți întreba – doar caii nu vorbesc decât în basme, și atunci doar pentru ca să mai ceară o porție de jăratic…!
Ei bine, ca să-ți dai seama de starea de spirit a animalului, trebuie să fii vigilent, mereu atent la cea mai fină mișcare a urechilor, la momentul și felul în care mărește pupila, la modul în care-și înalță capul și tot așa. Aceste gesturi prin care calul comunică și care se manifestă prin expresivitate posturală, trebuie observate și decodificate rapid de către copil. Ceea ce îi dezvoltă enorm capacitatea empatică, aflată astăzi în topul aptitudinilor sociale, profesionale și personale.
De asemenea, crește capacitatea de concentrare și mai ales aptitudinea de a-și păstra luciditatea în situații limită, iar calmul devine o a doua natură a copilului. Cercetătorii o spun și ei în limbajul lor: crește nivelul beta-endorfinelor și se produce o modificare a tiparului undelor cerebrale.
Legătura fizică care se creează între copil și cal este absolut tulburătoare, și marcată de o profunzime care va schimba definitiv traiectoria sufletească a viitorului adult. Am văzut copil extrem de mic, sub 2 ani, care trecea dezinvolt și inocent printre picioarele unui cal, căutând pe acolo nu știu ce jucărie, în timp ce calul devenise stană de piatră ca să nu tulbure în vreun fel joaca bebelușului. Ce vreți dovadă mai splendidă de inteligență și empatie?
Echitația e și un sport terapeutic
Livia Săftoiu, psihoterapeut, spune că perioadele dificile la copii sau copiii care au autism sau sunt extrem de timizi, se pot trata cu succes practicând echitația:
”Divorțul, boala cuiva drag din familie, timiditatea excesivă sau chiar autismul și variatele forme de dizabilități, toate beneficiază din interacțiunea copilului cu calul. Terapia cu ajutorul cailor se poate face pe nivele diverse de dificultăți psihice sau psihiatrice.
De exemplu, în adolescență, când unii copii sunt destul de introvertiți și evită interacțiunea emoțională mai ales cu adulții, sunt mult mai deschiși prieteniei cu un cal, pentru simplul motiv că acesta nu îl va dezamăgi. Se întâmplă acest lucru pentru că acest nobil animal – așa după cum arată ultimele cercetări – are capacitatea de a decodifica expresiile faciale ale partenerilor lor umani și stările psihice cu care aceștia se confruntă și le oferă dragoste și încredere necondiționată.
Nu trebuie să iei 10 la matematică pentru a obține afecțiunea unui cal! Dragostea care se naște între copil și cal este mai puternică, mai solidă și mai profundă decât cea dintre adult și același animal. O spun psihologii și cercetătorii. De aceea copiii acordă greutate prieteniei cu acest animal, care le devine rapid confident” – punctează specialistul.
De ce se credea adesea că echitația este un sport scump?
”Cred că intră în joc factori precum prejudecățile, informarea deformată sau lipsa totală de informare – afirmă Cristina Manea.
E adevărat că e un sport de nișă și e ceva mai scump decât media cheltuielilor pentru un sport obișnuit, dar o să vedeți că o jumătate de oră de echitație sau o oră este departe de a fi prohibitivă ca preț. Gândiți-vă câte costuri cu cazarea, hrana și îngrijirea animalului, există.
Pentru a echipa un copil să practice echitația, este necesară tocă, vestă de protecție și pantaloni lungi, preferabil de echitație, ghete cu toc mic și șosete de călărie, tricou, mănuși. Sigur că dacă se ajunge la nivel competițional, pretențiile mai cresc, dar și satisfacțiile sunt greu de descris!
Pe de altă parte există magazine specializate în articole sportive, în care se găsește cu ușurință și la prețuri rezonabile tot ceea ce este necesar pentru practicarea echitației atât de către adult cât și de către copil.
Cum se face că un cal cu o statură și o putere impresionante, poate fi condus și ascultă de comenzile unui copil?
E o întrebare frumoasă pentru că aceasta este picătura de magie care aduce un plus de frumusețe acestui sport. Cel care ”dictează” – respectiv copilul – și cel care ”execută” – respectiv calul, se află într-o relație strânsă.
Pare o relație de subordonare, dar nu e, ci parteneriat, prietenie, și încredere. Este ca în orice relație sănătoasă și profundă de dragoste, nu-i așa?
Care e vârsta potrivită pentru a începe un sport precum echitația?
E puțin mai greu de răspuns precis la acest lucru, pentru că părinții sunt cei care decid. Știți cum spunea Einstein, ”Toată lumea consideră ceva imposibil de făcut, până când vine cineva care nu știa acest lucru, și-l face!”
Dacă ar fi după copii, ei ar începe îndată ce merg în picioare. Sigur, la această vârstă, dacă se dorește să se facă ințiere – o familiarizare cu calul în vederea practicării ulterioare a echitației – se fac plimbări pe cai mici sau ponei, cu un instructor, apoi după 5-6-7 ani se poate trece fără probleme la alegerea echitației ca sport.
Însă beneficiile fizice și psihologice depășesc înzecit orice investiție vei fi făcut pentru copilul tău, acesta este un lucru ușor de constatat la ceva vreme după ce copilul merge la călărie..
Fără îndoială, echitația e un sport ce formează caractere nobile și puternice! Și mai e un lucru, și anume acela că se naște o puternică legătură cu natura, care vine ca o bucurie și un beneficiu suplimentar.”
Articol scris de Adriana Caranfil
Vizualizări total 959, Vizualizări azi 1